Exprima-ti viziunile

Am fost la teatru azi ca sa mai scap de intoxicarile campaniei electorale, de asistentele emisiunilor si de stirile care vorbesc despre orice numai de bine nu. Intram in sala, oameni de toate varstele incep sa ocupe locurile, privirile se plimba spre a identifica ceva cunoscut. Nimic, nimeni nu se saluta. Incet se face 18 si luminile se atenueaza treptat pana la intuneric. Cortina se ridica si apare un decor comunist, gri care din start imi da senzatia ca nu va urma ceva interesant. Si asa a si fost. Nu numai ca nu a fost interesant, dar constatat cu cea mai mare dezamagire ca si la teatru a ajuns epidemia de vulgaritate. Nu era de ajuns ca e peste tot, a ajuns si aici cu o piesa ” de zi cu zi” care ne arata familia tipic romaneasca, un cuplu “cu cununia civila” ce sta cu socrii, cu sotul preocupat mai mult ca nu isi mai satisface sotia decat de fiica dependenta de droguri.

Nunta lui Puiu este o piesa care denota cea mai joasa vulgaritate si ma intreb cum cei 20 de copii sub 14 ani care au stat cu 2 randuri mai in spate de noi ce parere si-au facut de ” societatea romaneasca” si de femeile alea din piesa care se dezbracau si cerseau sexul, de nunta facuta din obligatie ca a ramas “Delia” insarcinata, de toate expresiile ” cacat” “pardisiu in cur” “Domnul Partzan”.

Chiar toata societatea romaneasca e reprezentata de aceste simboluri? Nu stim si nici nu vom sti sa ne construim, nici ca oameni si nici ca societate. De exemplu Anglia la stiri nu arata niciodata partile negative ale societatii sale, motiveaza si incurajeaza oamenii spre lucrurile pozitive. La noi nimic, e un trend. Pana si teatrul a ajuns cu asemenea piese in scena, poate a vrut sa fie neconventionala, cu o morala, sa ne vedem mai bine realitatea. Da de unde, radeau toti in sala fara sa isi dea seama ca e atat de trist si nu amuzant.

Trist

Vizitand Londra pentru prima oara, nu am putut sa nu ma simt intr-un oras al oamenilor cu sperante. De ce? Pentru ca imigranti sau nu, toti construiesc lucruri in acest oras, spera pentru o viata mai buna si ca sa o aiba depun efort si disciplina. Si totul porneste de la statia de metrou, de la reclamele din el, de la oamenii care stau pe partea dreapta, nu pe mijloc, la scara rulanta, pt a lasa loc liber celor care vor sa urce mai repede in cautarea timpului pierdut. Orasele cu sperante si vise sunt mereu cele mai dezvoltate pentru ca oamenii construiesc.

Vizitand Londra pentru prima oara, nu am putut sa nu ii dau dreptate unui profesor care spunea la curs ca nu exista tari bogate sau tari sarace, ci tari bine sau prost organizate. Iar Londra e cel mai bun exemplu de oras bine organizat si culmea e ca toti se adapteaza firesc, natural.(si sunt multi, enorm de multi straini)

Am ajuns intr-o dupa-masa dupa multe ore de calatorie si timida m-am uitat in toate partile. Complexitatea m-a acaparat si am ras mereu la cate o reclama, un om sau pur si simplu la mine. M-am identificat cu cativa oameni din metrou prin simplul fapt ca noi, cei care vizitam, aveam un entuziasm aparte, curiozitate si priviri fixe. Asta m-a bucurat. Nu eram singura ciudata.

Am ajuns in casa adoptiva dupa ceva statii de metrou. O casa plina, calma, calda si cateva fete noi care m-au intampinat cu deschidere. M-am suspendat pentru 5 zile in propriul meu univers si in cel al Londrei si soptindu-mi la ureche a inceput sa-mi povesteasca:

Seara oamenii se intalnesc pe strazi si formeaza cercuri, comunica despre orice si se destind sub cerul liber.

Oriunde mergi vezi libertatea de a te exprima. Auzi din stanga, din dreapta, saxofon, chitara, voce, tobe, pasi, multe voci si nimeni care sa judece sau care sa rada de tine.

Proiecte neconventionale si multe simboluri. Creativitatea care starneste rasul subtil. Toate orasele dezvoltate sunt creative, la noi tot ce e creativ straneste rasul batjocorator . ” Ce e bre asta? “.

Ceea ce este paradoxal e ca atunci cand esti intr-un oras ca asta te adaptezi imediat si cand te intorci in tara revii la vechile taranisme. Si  incepe de la aeroport…Cine sa fie de vina ?

Peste tot istorie, a trecutului, a locului, a oamenilor. Propria personalitate impune, iar Londra e un oras diferit de impunator.

Am vizitat destul de multe locuri si ceea ce ma bucura e ca nu am fost un turist cu un intinerariu precis, ci un localnic. Am trait normal desi pe fuga fara sa bifez locuri, ci doar sa notez ceea ce am vazut pentru a ma documenta apoi.

Ce mi-a povestit Londra si mi-a ramas in minte? Ca este un oras cu multe contradictii, cu multe locuri pline de mister. Ca este un oras creativ, inteligent, elegant si conservator in forma, dar schimbator in continut…se reinventeaza mereu…si asta ar trebui sa facem si noi, toti, mereu.

In trenul spre aeroport Alex intreaba de ce nu mai vorbesc.

Alin spune zambind :

- Pai cum sa mai vorbeasca, se intoarce in Craiova .

Londra e un oras care nu te lasa sa spui multe despre el, ci mai degraba sa-l pastrezi pentru tine, in tine. E ca o iubire mare pe care nu o poti destainui oricui. Multumesc casei si gazdelor pentru interactiunea si scurta mea relatie intensa cu Londra. O sa ma revansez