Exprima-ti viziunile

Mereu am fost fascinata de teatru. Multi inteleg acest termen ca ceva fals, mincinos, dar majoritatea stiu si simt ce inseamna sa te duci acolo si sa urmaresti personajele cu toate gesturile si sentimentele lor. E fascinant cum un actor se poate transforma si intra in pielea unui personaj dupa o indelungata analiza si repetitie. Actorii studiaza roluri si eu i-am studiat pe ei pentru ca am foarte multi prieteni in bransa. Ca neinitiata in meserie, doar observatoare, am ajuns la concluzia ca actorii incearca in fiecare zi noi ipostaze, se intreaba cum ar fi daca ar face ca si personajul, daca manaca ca ei, s-ar imbraca la fel si asa mai departe. Ii admir enorm pentru posibilitatea pe care o au, de a juca mereu alte ipostaze umane chiar daca e stoarcere de energie.

Multi dintre noi nu cred ca ar fi talentati, cum sa joci in fata unui public cand si atunci cand spui un discurs transpiri si iti bate inima tare ?  Din multiplele discutii si observatii mi s-a spus ca toti avem instince actoricesti, dar majoritatea dintre noi nu le exloateaza.

Ca sa conturez o idee o sa incep cu copilaria. Copiii se joaca cand sunt mici pentru a-si da seama in ce rol se simt mai bine. Toti spun ca vor sa se faca pompier, avocat, doctor, indragostit, asistenta, parinte si cei care ii aud sunt amuzati si atat. Spun ca e ceva normal ca ei sa faca asta pt ca sunt mici si se joaca, au imaginatie si energie.

Cand crestem tocmai asta uitam sa continuam,   blocam cel mai esential lucru, pentru ca suntem preocupati de responsabilitati, de statut social, de bani. Uitam de rolurile noastre multiple si ramanem doar la cateva, cele de baza, de societate, cele la care ne raportam toti. Dar sa fii angajat, tata, prieten, sot sau vecin nu ne defineste. Si multi se tem sa treaca de aceste limite tocmai pentru ca le controleaza atat de bine.

Copiii fac mereu asta pentru ca sunt in etapa de evolutie si de descoperire de sine, se joaca mereu cu rolurile pana isi dau seama ce inseamna pentru ei si le schimba in permanenta fara sa renunte la vreunul dintre ele total. Crescand ne gasim prea multe scuze sa continuam copilaria si sa raspundem la intrebarea « ce vreau sa fiu azi ». Ne intrebam, apoi,  de ce atunci cand terminam facultatea intram in depresie pentru ca nu stim ce sa facem, nu stim ce ne defineste, nu stim sa ne privim sincer.

Incercati orice si incercati sa rezolvati singuri ceea ce pare a fi un mister al pamantului. Asa se dezvolta cel mai bine creativitatea si eul nostru.

Fiti gurmanzi infulecand o gogoasa pudrata cu zahar vanilat, fiti dependenti de haine si cumparati ceva ce va place, fiti grabiti si incurcati lumea pe strada, fiti relaxati si descaltati-va daca va simtiti inconfortabili in pantofi chiar daca lumea se uita ciudat la voi, fiti actori si vorbiti prin casa tare si pe tonalitati, fiti pilot si urcati-va pe bloc pentru a simti vantul sau curentul cum cuprinde corpul, fiti melancolic pe o banca chiar daca toti trec repede pe langa, fiti invizibili si inchideti-va  in casa pentru a va dedica ei, fiti instalatori si reparati cu atentie. Facand toate astea ne putem da seama daca e bine si daca ne simtim confortabil sa continuam.

Un rol diferit in fiecare zi inseamna deblocarea observatiei, atentiei, imaginatiei, simturilor de baza. Iar cel mai important lucru e ca te vei gandi la toate pasiunile pe care le ai. Si cine stie…poate vei realiza ca inca nu ai dat de rolul care ti se potriveste cel mai bine in viata si asta pt ca in fiecare zi nu ai incercat sa fii cumva.
Asa ca ar trebui sa ne jucam cu aceasta intrebare in fiecare zi.

Toti consideram ca stim cine suntem. Daca inca ne cautam, macar stim ce nu ne place.
Vicky Cristina Barcelona e un film de Woody Allen care iti demonstreaza, cu putin sarcasm, ca nu ai nici cea mai mica idée de cum o sa reactionezi in anumite situatii si cum o sa te faca oamenii sa te comporti.
Suntem in Barcelona, un oras care nici macar nu poate fi descris pentru ca e ca o dantelarie. Romantic, senzual, nobil, deci, cum sa nu-ti vina sa o iei pe camp cu propriile tale sentimente.
In el, doua prietene tocmai au ajuns. Total opuse ca si echilibru cauta in Barcelona vacanta, liniste, aventura si regasire.
Vicky sau Rebecca Hall interpreteaza rolul unei tipe care stie exact ce se intampla cu ea, isi recunoaste si isi dezvolta pasiunile, are echilibru si de aici scepticism. Toti oamenii care si-au creat un echilibru devin sceptici, nu pentru ca nu ar crede ce spun ceilalti, dar isi apara inconstient ceea ce au dobandit din greu.
Cristina sau Scarlett Johansson e o tipa timida, dar care se descurca mai bine cu emotiile decat Vicky. E atrasa de aventura, de oameni boemi care duhnesc a masculinitate. Vrea sa fie dominata pentru a se putea regasi.
Si obtine toate astea cunoscand un pictor boem care le propune sa iasa din Barcelona in weekend si sa faca dragoste toti 3.

Asa incepe comedia si e una neagra. Urmarind filmul nu poti sa constati decat ca rutina pe care o traiesti iti formeaza unele mecanisme, iar atunci cand pleci departe de casa, de ceea ce cunosti cu ochii inchisi te regasesti total altul. Locurile te inspira sa vezi altfel, sentimentele tale se intorc invers chiar daca ai facut in detaliu raportul tau psihic si emotional.Iar cand mai intra si Penelope Cruz in cadru lucrurile chiar devin o ploaie torentiala.
Recomand filmul celor care cred ca se cunosc foarte bine si stiu sa se controleze in orice situatie, pentru ca am intalnit multi care mi-au zambit cu subanteles in ideea ca ei nu pot fi doborati de nicio imprejurare.