Exprima viziunile

Avem nevoie de oameni constanti in viata noastra chiar daca ei nu sunt aproape de noi in fiecare zi. Avem nevoie de oameni constanti chiar daca nu vorbim despre ei si nu par sa ne fi marcat viata.

Insa vin momente cand te readuci in fata, tu, gol, sincer. Ai fost constant cu tine insuti? Ai ramas acelasi sau te-ai schimbat in nenumerate detalii de-a lungul timpului? Ai avut rasturnari multe, ai schimbat mereu grupul de prieteni in timp?

Avem nevoie de timp, de timpul care sa ne lase sa dospim, sa ne faca sa ne dam seama cine suntem, ce ne reprezinta ca oameni, ce pasiuni avem si mai ales ce oameni au fost constanti  langa noi. Si asa ne aducem aminte de profesoara de romana care ne-a incurajat sa scriem si sa visam in banca a treia de langa fereastra la prima ora a diminetii de miercuri, 7 jumatate accentuat de clopotel. Si ne aducem aminte de bunicul care nu mai e, dar care a fost si inoda punga de plastic de pufuleti ca sa ne faca o surpriza atunci cand ne lua la el acasa in weekend.

Avem nevoie sa ne aducem aminte de prima relatie care a contat, nu pentru ca a fost frumoasa, ci pentru ca cel de langa a vazut in tine ceea ce nu ai vrut sa arati, de frica, din prea multe mecansime care ti le-ai creat ca sa nu mai simti  dezamagire.

Chiar daca nu cauti constanta vine un moment in care o vrei inconstient si nu din cauza varstei, nu pentru ca langa tine oamenii intemeiaza familii si cauta sa construiasca si sa aiba copii. Vrei constanta pentru ca ti-ai dat seama cine esti cu adevarat si ti-ai definit relatia cu tine. Iar daca ceva e complicat, NOI,  gama noastra de emotii si subconstientul sunt ingredientele perfecte pentru a ajunge la asta.

Imi aduc aminte de un teambuilding bazat pe teatru. 20 de tineri au fost pusi sa se descrie intr-un minut. Toti erau cu zambetul pe buze, parea foarte usor, dar dupa primele 15 secunde cuvintele nu mai ieseau cu usurinta  din interior.

Nu stim decat sa spunem cum ne cheama, cati ani avem, unde invatam, lucram , avem surori, frati, ce zodie suntem. Si ne intrebam de ce nu ne cunoastem, de ce nu stim ce vrem, de ce avem depresii, de ce avem rascruci care necesita nopti nedormite pentru rezolvare. Si ne intrebam de ce nu avem oameni constanti langa noi, de ce nu creem amintiri care sa ne lase sa ne marcheze.  Pai pentru ca noi insine fugim de noi , pentru ca noi nu ne acordam timp si ne refugiem in orice ca o refulare in loc sa ne creeam un exercitiu de a vorbi cu voce tare noua insine. Daca am crea comunicarea asta cu noi am avea supriza de a descoperi ca ne place sa mergem desculti vara pentru ca am simti caldura in calcaie si acel gadilat care te face sa zambesti ascunzand asta . Am avea surpriza sa ne dam seama ca ne plac oamenii care stau in parc vara cu palarii si vorbesc cu mainile la spate pentru a si accentua postura, ca ne place crema de zahar ars si cand mama ne intreaba ce vrem sa mancam in weekend. Ca ne place cand cei din jur au nevoie de noi si ne spun ca suntem minunati, ne place sa ajutam batranii  si sa dam bani celor care au o poveste de spus pe strada.

Ideea e ca ne plac atat de multe doar ca suntem prea ocupati sa le si practicam in fiecare zi. Ne-ar placea daca am putea, dar de fapt comoditatea din noi e prea puternica, dar de fapt e lipsa relatiei cu noi. Si da, avem nevoie de  constanta, de timp si de noi insine, mai ales de o relatie cu noi insine pentru a putea aprecia si pe cei care isi doresc sa fie constant langa noi.

Probabil ca v-ati intreabat de multe ori ce inseamna teatrul dincolo de scena sau ce poti face cu profesia de actor. Asa ca ne-am hotarat sa stam de vorba cu cativa studenti, profesori si actori pentru a intelege mai bine ce inseamna “student la Teatru”.

Multi opteaza pentru Departamentul de Arta Teatrala din Craiova din motive variate. Au terminat un liceu cu profil artistic sau umanist, au fost recomandati de cei din jur sau pur si simplu pasiunea i-a gasit chiar daca ei nu s-au gandit la ea. Cosmin Dolea este student in primul an la Teatru. A ajuns aici pentru ca toti din jur l-au sfatuit sa faca asta. De ce? Ii facea sa rada prin scamatorii, spontaneitate si adaptarea la orice tip de caracter. Intra des in pielea diverselor personaje, furand zambete si rasete din partea celorlalti.

Ruxandra Chelaru, insa, a ales teatrul dintr-un impuls sentimental. Nu m-am gandit niciodata sa dau la teatru, dar m-am indragostit de un baiat care studia pentru examenul de admitere si ca sa am aceleasi pasiuni ca si el, am inceput sa ma pregatesc si eu. El a renuntat, eu am mers mai departe si acum nu ma vad facand altceva. Continuare