Exprima-ti viziunile

Fereasta catre lume. Oamenii merg singuri sau oamenii merg pereche. Intrebarea prinde sonor.
-    Si cum povestesti acum cunoasterea dupa 45  de ani?
-    Cu aceeasi copilarie ca si atunci, zice femeia cu parul carunt pus pe bigudiuri mari, pentru ca tuturor ne plac povestile, toti suntem povesti si mereu cautam urechi care sa le auda, inimi care sa bata atunci cand le rostim. Cunoasterea noastra a avut loc intr-o seara de marti si nu au fost trei ceasuri rele asa cum se spune. Sa zicem ca a fost o sincronizare situationala, eu mergeam spre statul in loc a trei indivizi, el statea in loc. In stanga si in dreapta conexiuni. Podul se lasa si ni se facea cunostiinta. Mana mea dreapta a plutit in aer, degetele lui s-au prins  pe undeva pe la mijloc si s-a format  o intelegere tacita prin atingeri. Jocul cârtițelor. Si desi nu il cunoasteam, parca il mai vazusem, il cunoasteam sigur. Da, asta era senzatia. Dar atunci il vedeam pentru prima data, si totusi…

De atunci aerul s-a transformat in ceata, au inceput frisoanele, apoi febra, apoi starile de rece si de cald, delirarea in cercul de prietene, reteta de calmare de la oameni mai maturi. Stii tu,  toate cele atunci cand vine vorba de indragosteala. Ca in orice cuplu pana la urma, doar ca noi am ramas pana la sfarsit, fata de multi, atatia care doar au mimat sincronizarea.
Desigur ca au fost si la noi anotimpuri, usi inchise, zile pe intuneric ca la Polul Nord, tacerile cimitirelor.

Ce simteam atunci? Ca ma transform intr-un om fara adapost, ca am ramas pe drumuri, ca nu mai am casa, pereti, fotoliul de pe care il priveam cocotata, fix, obsesiv, ca o pisica. Cautam aglomerari, intindeam palma cu DA-MI SI MIE  afectiune, liniste, calm, iubire, intelegere, dar chiar daca ceream in jur oamenilor necunoascuti si cunoscuti, nu cautam de fapt decat cererea lui. CERE-MA INAPOI !

Ce ne-a tinut impreuna? Multi apeleaza la conceptul de suflet pereche, eu zic ca nu stiu exact. E ca atunci cand faci dragoste si se termina. Cum poti sa explici ca s-a terminat actul in sine? Simti pur si simplu, nu?

Cunoasterea noastra a fost o fereasta catre lume. Am deschis-o ca sa ma descopar si nu descoperirea pe care o simti asupra ta  cand iubesti pe cineva. Descoperirea de sine pe care o ai atunci cand el iti sustine toate ipostazele fiintei tale, descoperirea pe care o simti atunci cand el te vede goala, descoperirea pe care o lasi sa cada atunci cand vine si vulnerabilitatea, vin si defectele, vin si nepotrivirile de caracter.

45 de ani de daruire e ceva, au curs, noi am urcat, spre un varf de munte unde acum stam si contemplam prezenta noastra, trecutul nostru, viata asa cum e. Viată.

Daca nu ne-am sincronizat mereu pasii, cu siguranta ne-am sincronizat sa ne tinem mereu  de mana in viata, si iata am ajuns sa mergem acum incet, cu parul carunt, cu calmul unei istorii complice ce numai mainile noastre a atins-o. Poate nu destin, dar cu siguranta sincronizare intr-o situatie de viata. Noi doi si mainile noastre s-au strans. Au strans. Anii si pe noi.