Exprima-ti viziunile

Sunt locuri care te fac sa te simti in romanele pe care le citeai in unele timpuri ale trecutului sau pur si simplu  iti dau sentimente aparte. Fara sa mai fi vizitat zona, ne-am adunat toti cinci si ne-am inghesuit in masina la orele18. In drum spre Cetate, ne intrebam toti cum e acolo, daca a mai fost cineva. Am ramas tacuti pana la urma si fiecare si-a imaginat sau nu locul si evenimentul. Aveam sa participam la The 3 Greats in Portul Cultural Cetate intr-o marti cand nu ticaiau trei ceasuri rele.

Imi pare rau ca nu avem un sistem bun si un turism rural dezvoltat, ar face toti banii, peisajele sunt minunate. Se lasa amiaza peste noi, incepea sa miroase a balta si masina s-a oprit brusc. Geamul s-a lasat incet si vocea lui Stef intreaba un baiat unde e locatia mai exact. Baiatul cu pielea aramie de la soare spune mandru sa o luam de la Primarie la dreapta, apoi la stanga, iar dreapta, stanga si tot asa. I-am multumit si am incercat sa descifram ghicitoarea.

Dupa indicatii am dat de  un drum de tara, de mijlocul naturii si de oamenii naturali, modesti, tipic romanesti. Se zaresc masini, lume agitata, ne spunem unii altora ca am nimerit si parcam pe unde e permis masina.   Majoritatea de la teatru, de la reviste culturale si fotografi. Destui pentru a imortaliza momente spontane. Se aranja apusul si decorul si toti asteptau curiosi. Stand locului, se vedea Dunarea si cerul de un albastru jucaus. O voce spune ca incepe, un fel de clopot ce sacralizeaza locul produce sunete ce ne intra la toti in urechi si ne atentioneaza sa ne cautam un loc. La dreapta oameni, la stanga lumina apusului si a apei si un aer de ventilator.

Gazda ne spune cu entuziasm despre concept, cei prezenti aplauda, o fetita imparte evantaie improvizate si dintr-o data  liniste. Dam de japonezi.M-au facut sa zambesc, in primul rand pentru expresivitatea pozitiva pe care o au, acea atitudine joviala pe care numai ei o poarta. Am ramas prezenta la un moment de cultura, in care ochii mei au gustat un pic din vestimentatia lor speciala, traditionala, urechile mele au auzit tonalitati si cuvinte pe care nu le-am inteles, dar pe care nici nu le-am cautat. Am ramas tacuta in fata starile pe care le-au transmis, iar detaliile m-au dus in mica timiditate a celui brunet si mai slab, in privirile lui jucause care se uitau din cand in cand la spectatori sa vada ce simt. In al doilea rand, mi-am amintit de seara cand am dormit in aceiasi camera, in Paris, cu doua japoneze, incredibil de senzuale prin simplitatea si atitudinea lor. Dupa ei a urmat un filmulet cu mimul celebru Dimitri. E greu sa descrii un talent si nu as vrea sa stric toate micile lui glume, expersivitatea si starile prin cateva fraze.

Pe Alessandro Marchetti l-am remarcat din multime. Un om cu o alura distinsa, care analizeaza si mediteaza mereu. Par presarat cu viata, ochelari si mers nobil. Mi-a amintit de comedia vietii si am intrat in micile lui povestiri. Uitandu-ma in jur toti zambeau captivati, oamenii mari cred in povesti. Imi spun mereu asta cand merg la teatru.

Apusul s-a lasat si umbrele noastre au inceput sa apara. M-am descaltat si m-am lasat dusa de starile cu care am empatizat, de povestile pe care le-am auzit, de oamenii pe care i-am vazut. Plimbandu-ma nu am putut sa nu ma simt intr-un roman scris de G. Calinescu, iar cand am intrat intr-o alta cladire si am vazut pianul, pickup-ul si scaunele din paie nu am putut sa nu ma simt coplesita de fragmentele frumusetilor apuse. Mi-am adus aminte de bunicii mei si mi-am imaginat copilaria pe care as fi avut-o la tara daca nu ar fi fost evacuati de comunisti din propria casa. In cetate am trait cateva ore o  poveste animata de figuri care vorbeau doar trecand pe langa tine. Am admirat subtil frumusetea fetitei cu ochii albastri, palaria fratelui ei, alura tipului imbracat in tricoul alb, pasii unor papuci, zambetul unei japoneze, acordurile de vioara ce se auzeau din ce in ce mai puternic si le-am pastrat pe toate in mine.

In mica mea “Cetate” am strans mici amintiri si am facut un exercitiu de seara, facut cu deschidere, cu miscari vii si sentimente aparte. Desi nu multi se indragostesc de Delta, eu m-am descalt in fata ei, si cu toate simturile am pasit prin si pe langa locurile ce se impun prin propria istorie. Sper cu entuziasm sa se dezvolte un astfel de turism, ca cel de la Portul Cultural Cetate, si multumim gazdei pentru invitatie!

Nu am copilarit la tara pentru ca bunicii mei au fost dati afara din propria casa de catre comunisti. Asa ca de atunci, de cateva ori pe an, dam o fuga pe acolo sa vedem ce se mai intampla. Trei generatii s-au urcat in masina (eu, mama si bunica) si au pornit la drum. Nu ai cum sa nu te relaxezi cand iesi din orasul aglomerat si dai de verde, galben si rosul macilor. Soare cat cuprinde si muzica din masina creaza atmosfera perfecta si te face sa te destinzi. O ora si ceva a durat drumul si am ajuns la destinatie. Cand m-am dat jos din masina, nu am putut sa nu ma descalt pentru ca la tara vara o simti in talpi. Linistea apasata a locului m-a speriat la inceput. Am zambit amuzata si mi-am zis ca aici poti veni dupa esecuri sau dezamagiri puternice si sa faci terapie cu locul. Ce prieteni, ce psiholog, locul asta e bun de refacere pentru ca te face sa te cunosti pe tine insuti.

Ajunse acolo, bunica mea a capatat o energie colosala. Desi nu mai fusese de ani buni , stia toate stradutele, toate modificarile. Nu uiti niciodata locurile pe care le-ai vazut prima data, radacinile sunt radacini chiar daca viata merge mai departe. M-am apropiat mai mult de mine, de flori, de animale si oameni. Copiii sunt mult mai deschisi pentru ca nu intalnesc multa lume pe strada. Sunt avizi de cunoastere si mult mai dezghetati decat cei de la oras. Apoi, mi-a placut lipsa de scepticism, aici te saluta toti asa ca am raspuns si eu incercand sa fiu naturala. Am salutat discret caii, oile si ratele care isi aparau cu autoritate boboceii.

Recunosc ca nu mi-ar placea sa locuiesc la tara pentru ca imi place enorm aglomeratia, dar e minunat sa stai cateva zile in locuri izolate, care au povesti sau atatea de povestit. Cateva zile la tara, vara, te desprinzi de tot ce te streseaza, ingrijoreaza.

Iti acorzi timp sa simti vara in talpi, sa mirosi musetelul de pe marginea drumurilor sa privesti la cer si apoi la verdele dealurilor, sa mergi pe jos si sa te uiti la oameni si sa vorbesti cu ei. Pentru o zi, am simtit vara  la tara si m-a inspirat enorm.

Seara am ajuns acasa, in orasul aglomerat, inconjurata de scepticismul oamenilor si nu am putut sa nu spun cu voce tare ca am fost norocoasa pentru evadarea pe care am avut-o in acea zi.