Joc de cuvinte : Confesiunea starilor
Nu mai e atenta de 5 minute. Se pierduse undeva intr-o lume care nu are finalitate sau margini.
- Sunt atat de solicitata, spuse Gandirea, agatandu-si degetul de urechea cestii, sorbind usor din cafea. Omul asta nu ma lasa in pace decat atunci cand doarme sau e beat. Dar nu pot sa ma plang prea mult. Ce ar face creatura asta fara mine? Ar mai construi societatea asta care l-a depasit oricum? Societate in care s-a pierdut pentru ca a vrut sa o aduca la apogeu, in apogeul complicarii.
In plus, zilelele si noptile lui ar fi inconstiente, iar tristetea si-ar pierde rolul atunci cand el se gandeste ca a iubit, dar a pierdut pentru ca a apelat la mine sa se controleze. Daca nu se controla se implica si iubea si ar fi fost prea mult atunci, acum, in viitor.
Unde esti iubire sa ne spui ca fara tine viata ar fi ca un val spart care n-are malul pe care sa-si intinda spuma si substanta.
Da stiu, eu si cu tine il inebunim in acelasi timp si atunci el se pierde pe strazi pline cu multimi, macar sa se regaseasca in exterior, daca se depaseste in interior. Ceata.
- Sa mai torn in ceasca cafea, tare amara mai e, treaza ma mai tine.
- Amintire, iar esti plecata departe, intoarce-te la noi.
- Servesti si tu o ceasca de cafea sa mai trezesti din amintiri?
- Gandire draga, eu nu am nevoie de nimic pentru ca omul isi aduce aminte inconstient de tot ce a trait. Nu am nevoie de tine, el simte si asa sunt readusa la viata, nu am nevoie de cafeaua ta ca sa ma intreb de ce si cum s-a intamplat. Nu o sa ma poti aduce niciodata sa creez ipoteze, sa fac calcule pentru ca viata e dincolo de tine Gandire si de calculele tale. Viata vine cand nu te astepti, ca si mine, Amintirea. Te trezesti pur si simplu dimineata si simti mirosul de cafea, iti aduci brusc aminte de prietena din copilarie si rasul ei si vrei sa o cauti dupa 15 ani de tacere si necunoscut sau mergi in masina, la drum, e seara, vezi maci si iti aduci aminte ca el a oprit brusc si ti-a adus rosul aprins in palme.
- Ai auzit tu pe omul asta sa vorbeasca doar in intrebari si exclamatii pe care doar tu le folosesti in problemele existentiale, probleme care oricum nu au niciun rezultat?
- Omul asta in care suntem noi toate, are nevoie sa traiasca, sa nu se mai controleze si e numai vina ta, Gandire, ca el a uitat.
Amintirea se ridica brusc, isi strange rochia cu mii de straturi de matase si pleaca in trecut. Indignata se intreaba ce ar fi daca nu ai avea unde sa te uiti inapoi, ce ar fi daca ea nu ar avea grija de toate detaliile, de toate momentele care nu trebuie uitate. Fara puterea si lupta pe care o da mereu cu Uitarea, totul s-ar risipi si Tristetea ar pune monopol peste toata viata. Pustiu ar fi si bine ca nu se ajunge la asta.
Tristetea ofteaza ca de obicei. Amintirea entuziasmata ii spune ca o sa-i gaseasca pana la urma un leac sa o faca sa zambeasca, dar cine stie cand…
Tristetea e prea grea azi, grea ca si plumbul asa ca nu se ridica sa izoleze Amintirea, o lasa azi si asa o inhiba de atatea ori cand sta langa Gandire. Azi nu…azi nu are nimic de zis, e prea trista, asa de trista si ofteaza atat de greu.
- Nu pot sa simt nimic, decat tristete, pentru ca viata e o tristete, nu inteleg cum nu puteti sa fiti de acord cu mine.
Azi nu, nu zic nimic azi pentru ca si Gandirea striga acum sa ne oprim, omul asta devine confuz pentru ca se trezeste si nu stie care din noi il poarta. Asa ca sunt cu Tacere si impart tristete.
Scris de Simona in categ. Inoveaza, pe 30/06/2010, la ora 07:47. Fara comentarii
