Exprima viziunile

Ieri am fost la deschiderea anului universitar in Craiova. Am fost sa vad cum e sa ma simt studenta cand nu mai sunt :)). Emotiile grupurilor de studenti adunati s-au transmis, in timp ce mergeam printre ei nu am putut sa nu le simt emotia pe care o au in fata inceputului, a necunoscutului, a unei etape care implica multe schimbari. Si cu toate emotiile lor nu pot sa spun ca ceea ce am vazut nu m-a intristat. Enorm de multi studenti care nu stiau nici ei de ce sunt studenti. Azi a devenit un must have sa dai la facultate, adica cum sa nu dai. Toata lumea e la facultate. Mult sclipici si farduri, unghii false si imbracaminte de discoteca. Sunt convinsa ca multe fete isi doresc sa fie cochete si sa atraga atentia intr-un nou inceput, cel al studentiei, dar oare tinuta asta o impune universtatea?

Am vizitat Cambridge vara trecuta. Nu numai ca m-am simtit pe o macheta de arhitectura pentru ca totul era organizat si rafinat datorita conservarii traditiilor, dar toti oamenii aia stiau de ce studiaza acolo. Pasiunea si propria personalitate se vedea cu fiecare privire pe care o intorceam in jurul meu.

Universitatea nu trebuie sa iti impuna seriozitate si strictete, ci pasiune pentru cunostiinte. Atunci cand incepi o facultate trebuie sa se vada pe fata ta ca iti doresti sa  explorezi, sa testezi, sa cercetezi si sa cuceresti lumea. Universitate inseamna sa ai cunostiinte de baza (cele din gimnaziu si liceu) care sa iti permita acum, in aceasta etapa, sa explodezi de creativitate, sa te joci cu notiunile, sa dezbati, sa le reinventezi. Bun, nu vrei aceasta vocatie, dar macar pasiunea sa se vada pe fata ta. Pasiunea de a te dezvolta.

Ce am vazut eu pe fata lor? Entuziasmul ca incep ceva pe care nici ei nu stiu de ce il incep, dar asteapta sa vada ce se va intampla. Si asta pentru ca toti facem facultate. 80% din fetzele pe care le-am vazut acolo ar merita sa faca meserii, si asta nu e o umilinta. Nu stim de ce facem facultati, dar stim sigur ca ne place sa fim de prost gust, sa impartim pliante cu petreceri house in prima zi de universitate, sa ne sune telefoanele cu manele si sa ne imbracam vulgar si ieftin. Unde sunt traditiile Universitatii, ale fiecarei facultati, unde sunt Ong-urile, unde sunt povestile si valorile care ar trebui transmise mereu ca o initiere. Nu stim, nu avem, nu, defapt nu stim sa le punem in practica. Profesorii prefera sa spuna un discurs plictisitor, de care si ei se plictisesc. Nici macar nu se provoaca, iar studentii fiind la inceput nu pot dezaproba prea multe. Oricum la noi, romanii, sloganul preferat este: Asta e, asta suntem, n-ai ce face.

Asta este elita noastra? Nu, dar nici ei nu sunt de vina macar. E un sistem stupid care functioneaza pentru ca noua nu ne pasa, pentru ca suntem un popor fluid, fara personalitate care imita mult. Ce avem autentic si pastram? Ce avem romanesc in noi si accentuam?  ” Stiu despre ele, dar nu stiu sa explic” spunea acum 3 zile un tip de 20 de ani la legislatie cand profesorul l-a pus sa defineasca ceva.

In fiecare zi ne trezim intr-un loc al nostru. Ne ridicam din pat si cu pasii indreptati spre baie pipaim zidurile fara sa ne mai uitam ce e in stanga si in dreapta. Si asta pentru ca locul care ne adaposteste e prea bine cunoscut de noi, de privirea noastra.

O casa spune multe despre ceea ce suntem, cate ipostaze avem, ce detalii indesam pe la colturi ca se nu se vada. Unii dintre noi evita sa stea prea mult in ea, altii stiu cu ochii inchisi locul fiecarui obiect. Sunt case si case ca oameni si oameni, fiecare cu personalitatea lor.

Casele dau semn ca se bucura sa fie locuite. Adapostesc de obicei cupluri sau familii sau poate doar un individ ce iese fumand la cate o plimbare nocturna. Ici colo se mai adaposteste cate o colonie de gandaci, niste soricei, pisici in trecere si caini la panda. Toate fac parte din décor.

Dincolo de toate schimbarile, ele sunt pastratoare ale identitatii si zi de zi sunt martore la amintirile noastre. Ele nu uita cand vii acasa si incepi sa tipi si sa plangi pentru ca ceva s-a intamplat rau pentru tine, nu evita certurile in soapta din bucatarie, telefoanele primite in noapte si oprite la timp ca sa nu se auda, mirosul pe care il fac ingredientele amestecate in tava ca sa iasa o prajitura. Casa pastreaza intre patru pereti amintirile noastre compacte, pline, cu stari. Nu degeaba locurile in care intram au energii. Unele ne fac sa avem inspiratie si deschidere, altele ne fac rezervati si ganditori instant.

La cativa pasi de mine se contruieste de zor o casa. E atat de imensa incat sare izbitor in ochi. E inalta, dreapta, fara detalii si forme armonioase si pun pariu ca va fi de un portocaliu tiganesc ca toate de genul ei. Pardon, case in tendinte. Din cand in cand un audi parcheaza cu calm. Se cerceteaza evolutia constructiei, a muncitorilor, a ce mai e de supravegheat.

Trec in fiecare zi pe langa ea si ma intristeaza pentru ca nu asa ar trebui sa fie construita o casa, nu asa arati ca esti bogat. Bogatii adevarati construiesc case care nu isi doresc sa atraga atentie, sunt rezervate, impinse in natura si ferite de ochii curiosi.

Ce poate sa-ti povesteasca o astfel de casa cand treci pe langa ea? E goala si trista si se resemneaza in fiecare zi. Ce poate sa inspire o astfel de casa cand e singura de o inaltime suparatoare la ochi si sfideaza intreg cartierul?
As vrea sa vad ca stim sa ne construim fara grandomanie si prost gust, dar de fiecare data cand trec pe langa ea revin la realitate. Suntem de prost gust.