Exprima-ti viziunile

Traim intr-o societate si o cultura individualista, dar constat ca atunci cand vrei sa mergi singur pe strada sau sa stai pur si simplu sa te gandesti la o masa intr-un bar, cineva te agaseaza. Recent s-a intamplat ceva si mai revoltator. Am fost cu bunica mea la doctor si dupa am intrat intr-un supermarket sa-i facem cumparaturile. Pentru ca avea dureri la un picior, am lasat-o la cafeneaua de acolo, cafenea improvizata in incinta supermarketului, fara pereti. Bun. Dupa ce am terminat, am vazut de la departare o figura ingandurata, stupefiata, confuza. Intrebam ce s-a intamplat. Bunica spune ca statea la masa si dintr-o data un barbat pe la 40 si ceva de ani, imbracat ok se apropie si i se adreseaza. O intreaba daca se poate aseza la masa si sa ii ofere o cafea. Bunica stupefiata il intreaba daca nu ii e rusine, e femeie batrana. Ii spune sa plece si sa isi ceara scuze. Barbatul spune cu toata nonsalanta din lume : Eee doamna, gaina batrana face ciorba buna. Bunica ii spune din nou sa plece pentru ca e cu familia si daca nu vrea o sa iasa o mare discutie, mai ales ca locul e public.
Barbatul pleaca, bunica ramane, noi eram pe drum.

Sa auzi o astfel de poveste e chiar ciudat. Nu stii daca sa razi sau sa te gandesti la ce fel de oameni traiesc sau trec pe langa tine pe strada. Barbatul asta o fi fost un escroc care s-a gandit sa o abordeze pe bunica si sa o vrajeasca gandind ca nu e prea lucida, ori era un om cu fantezii sexuale extreme(am mai auzit cazuri), ori vroia pur si simplu sa se amuze pe seama ei(asta e cea mai naiva ipoteza). Ce alte variante mai sunt?

Situatia povestita mi s-a parut demna de camera ascunsa si totusi nu e de gluma, mai ales pt unii oameni care nu au in spate o familie, prieteni sau oameni care sa ii apere.
Traim intr- o societate individualista si totusi nu poti sa fii singur pentru ca mereu se trezeste cineva sa se ia de tine. Si se pare ca nu mai conteaza nici varsta. Grav.

Nu poti scapa de trecut. E o camera intunecata in care nu poti sa intri. Stai in pragul usii si incerci sa vezi ce e inauntru, dar nu poti pentru ca totul e ambiguu. Oricat zic unii ca au facut curat in « camera », ca au luat decizii si nu se mai intorc din drum, trecutul se aranjeaza cum vrea  si cu cea mai mare detasare.

Cand mergi pe stada, pe trotuar, prin localuri, prin tine tot vei da de el pentru ca te urmareste pretutindeni, asa invizibil cum e. Orasul sau locurile pe care le revezi sunt bantuite de fantomele numite amintiri. Unele le-ai bagat cu forta in « camera intunecata » adunand sudoare pe frunte. Nu aveau loc deoadata pentru ca erau prea mari, prea puternice, prea peste tine. Dar tu vroiai…vroiai sa intre acolo.
Altele au intrat privindu-te cu nonsalanta cand le-ai implorat sa nu plece, dar ele au trecut peste tine atingand pragul usii si pierzandu-se in intunecata camera unde nu poti sa faci niciodata inventar. Si atunci pleci privirea…

Amintirile vin si pleaca atat de repede incat nu stii daca au disparut, daca poposesc doar sau daca te urmaresc impingand-te mereu sa le simti prezenta.
Asa ca te poti trezi la unu noaptea cu un mesaj de la o persoana pe care nu ai mai vazut-o de trei ani si pe care nu o sa o revezi prea curand pentru ca traieste in alta tara, spunandu-ti ca se gandeste mult la tine si ca esti o persoana speciala sau intr-o zi de luni te poti trezi cu un e-mail de la o persoana care nu mai exista pt tine reprosandu-ti ca nu o mai saluti si ca dai lucrurile pe care ea ti le-a facut cadou.
Si asa constati ca trecutul vine cu detasare cand vrea peste tine. Degeaba spui tu ca l-ai aranjat cum trebuie si ca nu o sa te mai deranjeze. Degeaba ramai imun la unele lucruri pentru ca nu mai exista, pentru ca le-ai uitat, pentru ca ai constatat ca au fost doar superficiale. Tot te rascolesc… si asta pentru ca stau in fata ta si te pun sa te uiti la ele si sa te gandesti. Umbra noastra e trecutul, ne urmareste mereu, il confruntam rar dupa care… iar trece.