Exprima-ti viziunile

Credeam că o să cădem pe fluturi, dar am simțit doar salteaua care ne-a ridicat putin și suntem grei în doi. În stânga și-n dreapta aer de zbor se simte.

Cădem pe gânduri, ne privim pe semiîntuneric si cădem de acord.

Cădem în apa rece și pielea ni se face de găină. E semiîntuneric și sunt fiori de frig și-apropierea-i parcă mai ușoară.

Cădem în foc și ce căldură insuportabilă ne apucă. Ne dezbrăcăm rapid și ne privim încet, pe furiș în semiîntuneric. Intensitate în obraji, în degete, în șoapte.

Cădem unul peste altul și devenim grei sub presiune. Mâinile ne eliberează, ne plimbă sângele cu atingerile lor, în toate colțurile și începem să ne zâmbim.

Cădem acum, în noaptea asta ca o cortină a cărui spectacol s-a încheiat. Gata cu joaca pe lumină, ne închinăm acum pentru aplauzele bătăilor de inimă.

Lulu pleaca des de acasa cu un ciorap de un fel si altul de alt fel (cum ar spune si ea, mici probleme organizatorice!). Se uita cand merge pe strada la pasii ei si incepe sa rada. Oamenii se uita ciudat, dar ei nu-si dau seama ca nu despre ei e vorba mereu, cateodata au legatura si ciorapii.

Lulu se holbeaza des la oameni. Multi au vrut sa conometreze clipitul, dar nu le-a reusit. Fiecare holbat a fost diferit, in functie de om a functionat un zambet, o mana pusa la barbie, blugii ridicati in timp ce conducea, doua fulare incolacite ca niste vipere in jurul gatului, o voce pasionala care te face sa te gandesti la un posibil “curand””, maini care tocau legume si iti spuneau iesi afara din bucatarie, din garsoniera, gatesc eu! Si ea a iesit, nu pentru ca nu ar fi inspirat culinar, ci pentru ca presara haos in toata organizarea lui. Ce deliciu!

Lulu sta la o masa rotunda. In stanga si in dreapta prieteni buni. Cuvinte, povestiri, amintiri. Lulu incepe sa rada brusc. I se intampla des. Ii plac detaliile. Rade singura, cateodata obositor de lung si isi repeta tot singura ceea ce a vazut in fata ochilor. Detaliile ii construiesc mereu povesti, unele amuzante, altele triste, altele goale, altele nu construiesc nimic constructiv.

Simte, da. Lulu simte fara sa i se spuna, fara sa i se arate cu degetul, fara sa i se tipe intr-o camera cu pereti care au urechi. Cuvintele sunt emotii, stari, punctele sunt puncte de reper, virgula se agata de oameni si oamenii se agata de ea si ii vorbesc despre ce simt, despre suflet, despre ei. Lulu ii sustine sa se deschida si tace atunci cand ei se inchid la loc. Ceata, mare si bomboane. Simte si le zambeste ca si cum nimic nu ar fi vulnerabil acum, atunci si candva.

Se joaca. Cum sa se joace? Da cati ani are?  Pai joaca n-are ani, are ani de munca ca sa convinga controlul sa o lase pe afara si e asa de autoritar. Iar starile nu au majorat ca oamenii, deaia se folosesc de ei si ii misca.

Lulu iubeste intensitatile. Cand oamenii ignoranti spun ca ea iubeste culorile stridente si artificile ea tace si isi spune ca iar nu au inteles nimic despre ea. Lulu iubeste intensitatile si se duce in oamenii care simt, au genialitatea aceea de a simti fara limite, de a intinde emotiile si de a trai intens, cald, uman.  Daca intensitatile sunt de moment? Nu au rezistenta? Ba au, pentru ca sunt spirit, de fapt asta iubeste la un om prin intensitati. Iubeste spiritele intense, pasionale, genial de pasionale. Simt cu totul si ei si ea. Conexiune acolo unde altii vad doar ceva strident. Lumina?

Lulu face si drege, ii place, miroase, intreaba apoi gusta, da cu piatra si fuge.

Lulu e copilaria din tine, din mine, din noi si nu ar trebui sa o pierdem nicicand.